Juhannus

Sâmbătă, 23 Iunie, 2012

Highslide JS Juhannus, sărbătoarea de la miezul verii, când soarele împinge la maxim lungimea zilei, și sare peste orizont la jumătatea nopții.
După creștinare, se înlocuiește sărbătoarea mijlocului verii (vară e destul de mult spus...sunt doar 17-18 grade...:)), cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 Iunie. După anii 50 s-a mutat pe ziua de sâmbătă și e liber în toată țara, chiar și Vinerea, fiind considerată cea mai importantă zi a anului.
Lumea pleacă de obicei la cabane și e tradițional să se facă un kokko - un foc uriaș, organizat de obicei de primării.
Altă tradiție magică e legată de fertilitatea femeilor, de feriga care înflorește, o plantă mistică cu puteri fantastice și de luminițe care abat drumul călătorilor prin pădure.
Dar in ziua de azi nimănui nu-i mai pasă prea mult de tradiții, ci beau zdravăn oriunde s-ar afla...


Terva

Vineri, 22 Iunie, 2012

Highslide JS Ce e, și cum se face terva.
Locația Turkansaari - O insulă la 15 km de Oulu pe râul omonim, un fel de muzeu al satului în aer liber. Pe vremuri era un centru important comercial unde se comercializa terva și se transporta direct pe râu în bărci și butoaie speciale.
Terva e un fel de smoală naturală (mai exact gudron) obținută din arderea fără aer a lemnului de brad. Nu cu mulți ani în urmă era considerată un fel de aur negru. Se făcea troc cu el și se folosea în scopuri medicinale, alimentare, ca aromatizant în saună( "pictând-o" definitiv), și la protejarea lemnului, bărci, cabane etc...
Deci, se rânduie lemnele pe o movilă de pământ, într-un cerc concentric cu raza cam de 5 metri. Se acoperă cu pământ și se lasă marginea liberă pentru a se putea da foc mai ușor. Sub grămada de lemne, există un canal prin care se va scurge terva. La început, prin țeavă, iese o grămada de fum, apoi va picura lichidul negru.
O vorbă celebră spune: "Jos ei viina, terva ja sauna auta, niin sitten kaivetaan hauta." Adică: dacă vinul sauna și terva nu te ajută, atunci poți să începi să sapi groapa ...:)


Mr. Nagy

Vineri, 16 Iunie, 2012

Highslide JS Vizită la atelierul, (deja) celebrului meu prieten și coorășean: Dani, urmată de o seară cu alcohoale și plimbări doi pe o bicicletă cu treceri razante pe lângă stâlpi, oscilări periculoase și hâțânări de mațe. Acum pregătește o expozitie în Turku. În imaginea din dreapta, desenul lucrat după un fotomontaj concepție proprie, iar in stânga îmi demonstrează un principiu folosit demult, înaintea apariției fotografiei: imagini proiectate dintr-o oglindă concavă...
Banc spus de domnu' artist: Un grup de 3 scandinavi: un norvegian orb, un suedez surd și un finlandez în scaun cu rotile, se întâlnesc cu furnizorul împlinitor de orișice dorințe ( de regulă un peștisor de aur sau o zână cu sânii mari și bagheta mică).
Tu ce vrei norvegianule? Să vezi nu-i așa? Da! Your wish is granted!...
Tu suedezule ? Suedezul arată urechile. Ok, să auzi....
Iar tu finlandezule, tu ce-ți dorești ?....
Finlandezul nu mai asteaptă să fie întrebat și hotărât, spune: nastarenkaat ! adica niște roți cu cuie pentru la iarnă....:))))
Practici finlandezii ăștia !


Nuovelociped

Sâmbătă, 26 Mai, 2012

Highslide JS Asta e noua modă, nebunie, excentricitate ciclistică. E atât de înaltă încât l-am și decapitat pe ciclist. Din câte văd e făcută din două biciclete puse una peste alta. Întrebarea e cum se dă jos de pe ea...Cum se urcă...


Kayaking

Miercuri, 23 Mai, 2012

Highslide JS Un colțișor frumos de pe râul Oulu. Bărci frumos aliniate, căsuțele lacustre pictate numai cu atât roșu cât e nevoie... Și din când în când apar vâslași mici in bărci care merg parcă trase cu cheiță...


Alpo - eroul din umbră

Marți, 22 Mai, 2012

Highslide JS Alpo e un mic vas, pe care mai că nu-l bagi in seamă. Bătrânelul poartă-n pântece, pe lângă un motor impresionant, și un capitol de istorie. A participat la debarcarea in Normandia in ăl de-al doilea războiu planetariu, pe post de remorcher. Apoi a fost cumpărat de finlandezi și pus sa demineze marea Baltică. Acum e ingrijit frumos de un grup de entuziaști care îl mențin în stare de funcționare. Când e bai mare iarna și gheața nu e foarte groasă, îl mai scot de la naftalină. Se poate și vizita de zilele Oulului și repet, sala motorului e fantastică. Pentru un așa mic vaporaș, motorul sau ce o fi toată amestecătura aia de țevi, rotoare și uleiuri, e imens...
http://www.msalpo.fi


Vappu - Walpurgis Night

Luni, 30 Aprilie, 2012

Highslide JS Vappu e cea mai mare sărbatoare a primăverii. Cade pe 30 Aprilie și surclasează ziua de 1 Mai ca importanță. Azi se bea mult, parcurile rămân ca după război. Veselia aduce și culoare prin "uniformele" studenților. Se împart în echipe și poartă un fel de salopetă foarte colorată cu zeci de embleme pe ele. Organizează tot felul de jocuri între echipe, care vor împânzi orașul și supermarketurile pentru a cumpăra beutură.
Ah să nu uit...mai e o baie tradițională care marchează începutul primăverii: pe un fel de tobogan se aruncă drept in apă. Acuma fie vorba între mine și probabilul cititor, e un fel de mică nebunie cu totul un-necesară...nemaivorbind că anul ăsta primăvara se lasă așteptată și apa e încă în mare parte înghețată...
Ce se mai obișnuiește...: toată lumea poartă pe cap o beretă albă de mariner...inclusiv oamenii mai in vârstă...Apoi, e cică traditional să se mănânce Munkki și Sima... adicătelea gogoși dodoloți și varianta sucului de soc de aici, dar înlocuind aromata floare cu coaja de lămâie și stafide.
...
Mi-e greu sa fac portrete. Și din cauza timidității, dar și din cauza zoom-ului mic. Ascuns după un tufiș, la distanță mare, ar fi muuult mai ușor.
Văzându-mă cei doi furând super timid și neîndemânatic un instantaneu, (prins asupra faptului probabil mă și roșisem), cei doi tineri simpatici au zis să-mi faca cadou o fărâmă din bucuria lor de Vappu...and here they are :
Hyvä Vappua!


Revontuli

Marți, 27 Martie, 2012

Highslide JS Poza e cum e, dar a trebuit să marchez evenimentul ăsta...Înainte de a mă culca, ies pe balcon, jumătate adormit, când brusc, mi se fac ochii mari cât cepele, somnul fuge și eu cu el mâncând pământul după trepied. Arunc pe mine o jubleaucă și dârdâind in pantalonii de pijama, mai stau cam o oră la experimentat și încercat și asteptat aurora ideală...Păi bine mon cher,... din balcon vrei tu să faci? ... (ar zice un profesionist, din ăia cu obiective de 3 kile) ... cu zgomot luminos din belșug??? Ei nah...


Avanto sau La copcă

Marți, 20 Martie, 2012

Highslide JS În imagine se vede locul preferat al oulenilor de făcut baie iarna. In stânga sunt cabine incălzite. Cheia se obține de la primărie. În partea asta a râului, apa nu ingheață niciodată. Nu exagerez, zilnic face cineva baie, iarnă, vară.
După ce am făcut poza, au fost doi temerari. De obicei femei in vârstă. Am vârât dejtu'n apă, 180 de grade și am întins-o vitejește, drept de spate... Am încercat totuși o dată, toamna târziu, la o cabană, după saună și cu multe beri in mine. Mă codeam eu să intru să nu intru... Brusc mă ajuta scara...era putrezită și am căzut cu ea cu tot in apă, pân-la gât. Mi-a înghețat respirația! Apa avea cam 8-9 grade. Dar după ce am ieșit, am simțit o stare de bine fantastică pentru mai multe ore.
Cică, spune legenda urbană, baia asta te întinerește și devii extraordinar de rezistent la tot felul de boli. Cu rezistența,...ei spun că trebuie sa începi din toamnă târziu și să te obișnuiești treptat cu temperatura scăzândă. Tot legenda spune că se formează un strat de grăsime cenușie, ca la somoni. Asta ...n-am cum s-o verific...:)


Svartisen (Black Ice)

Duminică, 4 Martie, 2012

Highslide JS Balet modern, cu scenografie si tehnică inspirate din circ.
Spectacol contemporan pe muzică ambientală, unde fiecare înțelege ce vrea. Pârghii, trapeze, plase si două halate înghețate bocnă pe post probabil de conviețuitori modern de reci și goi.
Prilej foarte bun pentru a testa noul aparat 600D pe intuneric...:)
www.svartisen.net


Ice music show

Sâmbătă, 25 Februarie, 2012

Highslide JS Concert de muzica ambientală in "Tori" piața centrala, unde toate cele ni se-ntâmplă.
Vad eu tot felul de mese, trepiede de gheată, microfoane, in spatele scenei un zid uriaș de zapadă...dar nici urmă de instrumente. Producătoarele de sunete, erau de fapt puse la inghețat fiind făcute 100% din apă:
Xilofoane, tubular bells, tamburine si o goarnă uriașă, foarte casabilă, bănuiesc.
Cum e sa auzi muzică din gheață in Finlanda, lângă marea inghețată in Februarie, în prag de seară? Well, s-a așternut o liniște cruntă. Parcă gheața le-a atins finlandezilor o coardă sensibilă, probabil si aia de gheață, adânc infiptă de sute de ani in ținutul ăsta lapon.
Noroc cu ciocolata caldă oferită de organizatori...:)

Poro Feria

Sâmbătă, 18 Februarie, 2012

Highslide JS "Poro Feria": o sărbătoare a animalului care i-a ajutat să supraviețuiască aici.
In afară de blană, carne și coarne, mai e folosit și ca animal de tracțiune, dar trebuie dresat. Indărătnic și imprevizibil, când dai de el pe șosea... În asigurările auto e o rubrică specială pentru accidentele cu reni. Interesant ca majoritatea renilor care îi vezi pe marginea șoselelor nu sunt sălbatici. Aparțin de fapt unor ferme din apropiere. Elanii în schimb sunt 100% sălbatici. Nu pot fi domesticiți.
Cea mai ciudată mâncare din ren am gustat-o în Nordul Extrem. Am cumpărat de la Sami care vindeau pe marginea drumului, ziceau ei, niște snaks-uri. Carne de ren tăiată fâșii subțiri și puse la uscat la soare.
Carnea prinde o aromă puternică dar bună. Se vindea in saculete de in, și erau purtate la cingatoare de către Sami peregrini.
Poro feria cuprinde toate aspectele astea pe suprafața pieței centrale (Tori) timp de 3 zile.
Curse de reni(trebuiesc bine dresați că altfel fug în toate direcțiile), corturi cu tot felul de produse din ren și nu numai - cea mai buna e pastrama afumata la rece, blanuri, cuțite din coarne de ren, o ciorbă superbă din carne afumată, concursuri de aruncat cu lasoul, plimbări cu sănii trase de reni pe marea inghețată, etc.
Și ca atmosfera să se mai incălzească, au adăugat si cuvântul Feria. Asta implicand dansuri flamengo în costume turbat de colorate, și apoi o seara cu un vin de Ribera.

Aurinko paistaa

Joi, 2 Februarie, 2012

Highslide JS "Aurinko paista": cea mai plăcută și cea mai folosită frază din limba finlandeză.
- Soarele strălucește !
Prilej de sărbătoare printre finlandezi. Îmi povestea cineva din Nord, ce mare e ziua când văd pentru prima dată soarele după 3 luni de beznă.
Acum, până si pereții râd. Am doi prieteni care-mi zâmbesc în fiecare zi pe la 11. Soarele strălucește! Prilej de bucurie !

Cold wind from Valhalla

Joi, 2 Februarie, 2012

Highslide JS Asta e saptămăna cea mai friguroasă. In Oulu diminteața sunt intre -25 si -28. Noaptea chiar și sub -30. La est, inspre ruși -40.
Deși suntem la mare, toate apele ingheață, se poate merge si cu mașina peste râuri, marea Baltică între insule. Asta face ca aerul să fie foarte uscat, așa că o temperatură de -25 o simți mult mai puțin.
Bicicleta nu e lăsată deoparte nici pe vremea asta, doar trebuie echipată cu roți cu ținte. Scaunul se intărește un pic si e mai dureros la șezut, uleiurile devin vâscoase greu, așa că trebuie un efort mai mare ca să inaintezi. Partea bună e că te incălzești rapid.
Cu imbrăcămintea e mai greu. Trebuie sa găsești balansul perfect de straturi de haine de pe tine. Dacă sunt prea puține, ți-e frig si dârdâi la servici; dacă sunt prea multe, transpiri. Cert e că e musai o cagulă, care s-o tragi pana sus, peste nas, lăsând doar ochii afară.
Aburii de la respirat sau alte alcohoale consumate seara sau de dimineată, regurcitări si alte gaze venite din străfundurile invelișurilor, se avânta în sus și au rolul lor natural de a dezgheța extremitatea superioară. Partea mai grea e atunci când închizi ochii și de la aburi îți îngheață instant pleoapele nemaiputându-le dezlipi. Cum pentru orice este o solutie, a venit unu de la poalele Măgurii cu o inventie nouă și totusi la foarte mare indemană: purtatul ochelarilor de ski. Mai ales când ninge, e perfect. Te lasă și mâncarimea fulgilor pișcând vârtos din nas și mai ales a saracinilor care incearcă să penetreze blindajul genelor. Mai văd ici pe colo unii pleznindu-și palma peste frunte: măh ce idee....:) Altfel, e numai bine, pârtiile de bicicletă sunt deszăpezite până la ora 7, așa că se poate merge. Mai mult, primăria vrea sa promoveze pe plan turistic Oulul, ca oraș de pedalat iarna. Așa că Tervetuloa!

Cu mirosul sub nas

Vineri, 28 Octombrie, 2011

Highslide JS Din prima zi de când am pus piciorul aici, am simțit miros de alge. Știind că e marea prin preajmă, imi zic...hmmmm minunat, de când n-am mai simțit odoarea asta, gândindu-mă cu euforie la Eforie, de data asta Nord pe la 65 grade.
Când dau cu ochii de Baltică, aflu ca nici vorbă să fie alge in ea, mirosul venind de la fabrica de hartie. Miros pur de celuloză fermentată.
Merge vorba că atunci când fiul se plange tatălui de miros, i se răspunde: "Bai, ăsta nu e mirosul hârtiei ci ăsta e mirosul banilor"...:), de multa vreme fabrica fiind o importantă sursă de venit in zonă.
Și tot legat de miros imi aduc aminte de o expresie in italiană : "con la puzza sotto il naso" care descrie infumurarea, snobismul printr-o expresie facială asemanatoare. Cuvânt cu cuvânt: "cu putoarea sub nas". In afara de locuintele lacustre, gandul ma mai duce si la o paralela care ma distreaza, la cuvantul foarte asemanator existent in graiul nostru. Imaginati-vă romanii venind si indicând cu degetul: - puzza...:)

Goblins - o poveste aproape adevarată.

Vineri, 28 Octombrie, 2011

Highslide JS Huupisaret - un loc foarte cunoscut. Un upgrade serios la parcul din Timișoara... E ca un labirint: zeci de pârâiașe care se luptă cu poteci, luminișuri , coacăze roșii și negre, agrișe (taică-meu știe toate tufele..:) și-a și ochit vre-o două trei rațe grase...), fântâni arteziene, un teatru de vară, sere cu plante exotice și o cafenea. După cum se vede..., sauna in casă de lemn nu e o idee prea bună. Unii spun ca de vină ar fi goblinșii, după cum o să vedeți. Zice legenda că un băiat cu un ușor retard, făcandu-se mare, le cere părinților sa îl lase singur la cabana lor din pădure. După multe insistențe, părinții cad de acord cu condiția sa îl sune in fiecare zi.
A doua zi, telefon: -Cum e?, -Totul bine, numai ca văd in padure niste goblinși... -Ești obosit doar, du-te și te culcă.
A doua zi, la fel... - Tată văd iar goblinși in padure! De data asta sunt foarte aproape de casă, îi văd bine, sunt mici si verzi... Parintii: -Da, daa...bine, dar nu au dormit liniștiti in seara aia...
A treia zi, telefon. -Mamă, tată, am prins un goblin... -Cum? - L-am prins și l-am băgat in saună...! De data asta părinții ingrijorați, sar în mașină si dă-i bătaie...
Ce credeți că au gasit in saună? ......Un vietnamez ! Săracu' era la cules de fructe de pădure...:)
Apropo' vedeți goblinsu' piroman? Probabil îl chema Feri și a văzut undeva scris, ca in banc, : "Așe Feri, dă foc!"

Lippo - sau cum sa fentezi pestii.

Marti, 25 Octombrie, 2011

Highslide JS O data pe an e voie sa fentezi pestele, nu-l mai iei cu binisorul, nu-i mai dai tot felul de momeli fosforescente, aromate, nu-i mai prezinti colectia de toamna vara de lingurite invartite, colorate. Pur si simplu se imprumuta de la atleti prajina de sarit, se infige una bucata plasa si se plimba pe la fund. Pe la fundul apei. Fiind vorba de o smechereala, ca si in lumea pestilor cu doua picioare, pestii mai grasi mai cu pedigree sau cu pile mai sus de baraj, scapa. Trebuiesc aruncati inapoi. Raman doar astia mai parliti, totusi, un fel de varianta in carbon a pietrelor semipretioase.

Buni si aia ! Sau cel putin asa isi spune Domnul Punainen Pippu(sapca rosie) tragand la lippo, parca tocmai scapat din fata casei, de pe peluzele inca verzi. Ma priveste mirat pe sub borul caciulii, mirandu-se ce-o fi vrand si asta, parca si ieri l-am vazut p-aci. Da, nu numai Santa vine din Finlanda ci si piticu' gipsit de gradina.

First glance - Valve

Marti, 20 Octombrie, 2011

Highslide JS Prima privire peste umar. Valve - unul din locurile mele dragi de aici. Daca cauti un loc unde mereu se intampla cate ceva, aici e de mers. Filme de arta, festivale de film norvegian si irlandez, filme de scurt metraj ca Manhattan short, intr-un cinematograf mic si cochet, expozitii de pictura , teatru , concerte.

Cum e cu blogu asta...Totul a inceput cu ideea lui Adi care apoi s-a suprapus cumva in calea evenimentelor vietii mele, cu un curs de fotografie. Doar 4 ore... Nu pot sa spun ca am invatat mare lucru dar orisicat la sfarsit am pictat cu lumina cica: se stinge becu', se pune camera pe expunere lunga de vre-o 15 secunde si incepi a te plimba bezmetic printre scaune rotind celularul, lanterna de bicicleta, brichete si ce mai e la indemana pe post de licurici. Si tot de la Adi auzite: "un blog trebuie sa aiba ori o poveste faina ori o poza buna"... Deci o sa incerc sa fac poze cat mai bune...:)

Sus